FLORENTINA GRIGORE, MAGDALENA LUNGU, DORINEL TĂLPEANU, ALINA MELINESCU, GEORGETA VELCIU


Rezumat

În această lucrare este prezentată obţinerea hidroxiapatitei (HA) dense prin tehnologia de sinterizare cu descărcare în plasmă de scânteie (Spark Plasma Sintering -SPS). Din pulberea de hidroxiapatită obţinută prin metoda de precipitare din soluţii de săruri s-au sinterizat discuri prin procedeul SPS la 9500C şi 11000C, timp de 5 minute. Din aceeaşi pulbere prin procedeul convenţional de presare uniaxială au fost obţinute discuri care s-au sinterizat la 9500C şi 11000C cu palier de 2 ore la temperatura finală. Probele obţinute au fost caracterizate prin analize de difracţie de raze X pentru evidenţierea compoziţiei fazale şi prin analize de microscopie electronică (SEM) pentru evidenţierea microstructurii. Probele de HA obţinute prin sinterizarea cu descărcare în plasmă (SPS) faţă de cele obţinute prin procedeul convenţional au prezentat o structură densă cu porozitate mică şi proprietăţi fizico-mecanice îmbunătăţite, duritate de minim 2,49 GPa iar modulul Young`s de minim 65 GPa.

Cuvinte cheie

biomateriale, hidroxiapatită densă, SPS, duritate

GABRIELA PURCEL, ADRIAN SURDU, ŞTEFANIA STOLERIU


Rezumat

Nitrura de siliciu atrage atenţia multor cercetători pentru utilizarea acesteia în aplicaţii ortopedice şi dentare, dar nu este încă acceptată ca un biomaterial, cercetările fiind în curs de desfăşurare. Lucrarea are ca scop obţinerea ceramicilor de Si3N4 prin tratament termic neconvenţional (sinterizare în spark plasma).

S-au urmărit patru parametri de influenţă ai procesului de sinterizare: temperatura de sinterizare, viteza de încălzire, presiunea aplicată în timpul procesului, respectiv palierul de menţinere la temperatura maximă de tratament. Materialele ceramice obţinute au fost caracterizate prin difracţie cu raze X pentru determinarea compoziţiei fazale, prin microscopie electronică de baleiaj pentru caracterizarea microstructurii. De asemenea, au fost determinate proprietăţile ceramice şi mecanice.

Analiza biocompatibilităţii a acestor ceramici în contact cu mediul fiziologic, prin urmărirea evoluţiei pH-ului şi conductivităţii ionice la imersarea ceramicilor în SBF, arată că valorile pH-ului şi conductivităţii ionice variază foarte mult în primele zile, după care se stabilizează în jurul valorilor iniţiale ale SBF-ului.

În ceea ce priveşte efectul antibacterian, testele indică o zonă triplă de inhibiţie a biofilmului pentru probele de Si3N4, faţă de valoarea raportată pentru titan pur, măsurată în aceleaşi condiţii. De asemenea, a fost evaluată proliferarea celulelor MG-63 prin metoda LDH, precum şi morfologia acestora.

Cuvinte cheie

Si3N4, sinterizare în plasmă (SPS), biocompatibilitate, implant osos

MUSTAFA BASIM MOHAMMED AL TAMEEMI, DRAGOŞ GUDOVAN, RALUCA STAN, DAN MIHĂIESCU, CRISTINA OTT


Rezumat

In această lucrare au fost investigate diferenţele între eficienţa de încapsulare şi comportarea la eliberarea controlată a unor nanotuburi de silice şi respectiv MCM-41 utilizând Ibuprofen ca model. Cea mai mare eficienţă de încapsulare a fost obţinută pentru MCM-41 în timp ce nanotuburile de silice au încapsulat cea mai mare cantitate de Ibuprofen datorită spaţiului interior. Experimentele de eliberare favorizează MCM-41, 26% în 50 min., în timp ce nanotuburile eliberează 80% din medicament. Materialele investigate au fost sintetizate prin proceduri sol-gel raportate pornind de la TEOS şi diferiţi agenţi de direcţionare a structurii şi morfologia lor a fost investigată prin microscopie SEM şi TEM.

Cuvinte cheie

MCM-41, nanotuburi de silice, Ibuprofen, eficiență încapsulare, silice, sol-gel

IULIA ROATEŞI


Rezumat

Implantele dentare (ID) reprezintă structuri biocompatibile realizate din materiale aloplastice care se inseră chirurgical la nivelul crestelor osoase restante pentru a deveni infrastructuri pentru lucrări protetice. Materialele din care se confecţionează ID sunt reprezentate în principal de titan şi aliajele acestuia, dar pot fi fabricate şi din zirconiu, safirbioceramică, etc. Acest articol este dedicat modelării 3D prin metoda elementelor finite (MEF) a diverse tipuri de ID pentru a calcula starea de tensiune şi distribuţia factorului de siguranţă sub acţiunea forţelor masticatorii, şi în consecinţă a evalua factorii de risc în cazul proiectării acestora. Acest articol reprezintă un studiu original prin realizarea de modele geometrice de mare acurateţe pentru diverse tipuri de ID şi folosirea lor în calcule privind evaluarea zonelor de risc în structura formată din os, implant, coroană ceramică.

Cuvinte cheie

implanturi dentare, biomateriale, bioceramici, modelare numerică 3D, metodă elemente finite, stabilitate implant

CONSTANTIN VLAD DENIS, ALEXANDRU CARÂP, BOGDAN SOCEA, ANTON FICAI, MĂDĂLINA GEORGIANA ALBU, GEORGETA PĂUNICĂ - PANEA


Rezumat

Repararea defectelor peretelui abdominal a fost întotdeauna o provocare. Scopul diferitelor tehnici chirurgicale este obţinerea de rezultate bune pe termen lung (procent scăzut de recurenţă). Tehnicile moderne utilizează diverse tipuri de materiale aloplastice, ceea ce face posibil ca rata de recurenţă să fie mai mică, sub un anumit nivel asumat şi acceptabil. În cazul regenerării aloplastice ar trebui luată în considerare toleranţa organismului faţă de materialul non-biologic. Trei tipuri de plase chirurgicale realizate din diferite materiale sintetice au fost caracterizate prin densitatea ochiurilor, dimensiunea porilor, forma porilor, compoziţia materialului prin microscopie FT-IR și proprietăţile mecanice. Acest studiu analizează retrospectiv rezultatele obţinute clinic, de echipa noastră, pe o durată de 3 ani (octombrie 2011 –octombrie 2014), folosind repararea aloplastică a defectelor peretelui abdominal. Rata de recurenţă şi apariţia diferitelor complicaţii (serom, scurgeri postoperatorii, respingerea plasei, neurom cu dureri postoperatorii) au fost studiate cu ajutorul celor trei plase.

Cuvinte cheie

meșă sintetică, mărime pori, rezistență mecanică, reparare perete abdominal

MIHAELA VIOLETA GHICA, ANTON FICAI , ŞTEFANIA MARIN, MINODORA MARIN, ANA-MARIA ENE, JENEL MARIAN PĂTRAŞCU


Rezumat

Scopul acestui studiu a fost dezvoltarea şi caracterizarea unor noi sisteme de cedare a medicamentului pe bază de colagen, sticlă ceramică bioactivă (apatită – β-wollastonită) şi doxiciclină în scopul utilizării în defectele osoase infectate. Compozitele cu cantităţi diferite de sticlă ceramică au fost preparate sub formă de hidrogeluri prin reticulare şi apoi liofilizate pentru obţinerea de structuri poroase care mimează osul. Hidrogelurile au fost caracterizate din punct de vedere reologic, iar formele spongioase prin spectroscopie de infraroşu cu transformată Fourier (FT-IR) şi absorbţie de apă. Comportarea in vitro a fost determinată prin degradare în prezenţa colagenazei; a fost investigată cedarea doxicilinei din sistemele compozite spongioase şi a fost determinat mecanismul cinetic. Rezultatele acestui studiu au arătat că sistemele compozite obţinute sunt biomateriale promiţătoare pentru tratamentul şi prevenţia osului infectat.

Cuvinte cheie

colagen, vitroceramică bioactivă, compozite, sisteme de elibarare medicament

VLAD GABRIEL VASILESCU, MIRUNA SILVIA STAN, ION PĂTRAŞCU, ANCA DINISCHIOTU, ELISABETA VASILESCU


Rezumat

Testarea in vitro a biocompatibilităţii materialelor oferă informaţii privitoare la comportamentul celular în raport cu compoziţia chimică dar şi cu topografia suprafeţei acestuia. Biomaterialul studiat este unul nou propus pentru a fi utilizat în implantologia orală şi de aceea se impune studiul biocompatibilităţii acestuia în raport cu materialele convenţionale, frecvent utilizate în implantologia orală. Răspunsul in vitro indus de acest bioaliaj cu caracteristici de suprafaţă conferite de turnare, coroziune şi anodizare a fost evaluată pe osteoblaste umane G292. Suprafaţa obţinută experimental după anodizare prezintă un strat stabil şi consistent de oxizi cu aspect „geliform”, bine evidenţiată în imagini de microscopie cu scanare de electroni. Rezultatele demonstrează abilitatea biomaterialului de a susţine ataşarea, creşterea şi proliferarea osteoblastelor umane comparativ cu alte materiale testate şi demonstreză proprietăţi îmbunătăţite care au facilitat adaptarea celulară rapidă la aceste suprafeţe

Cuvinte cheie

biomaterial, biocompatibilitate, osteoblast, încercare in-vitro

RODICA ROGOJAN , ECATERINA ANDRONESCU, MIHAI HOTETEU


Rezumat

Scopul acestui studiu este de a evalua dacă particulele de fosfat de calciu pot fi utilizate ca substrat pentru diferiţi cationi. Cercetări recente în domeniul nanotehnologiei arată că dimensiunile nanometrice ale particulelor pot juca un rol important în ingineria ţesuturilor, în medicină sau în utilizarea lor ca substraturi de eliberare controlată a medicamentelor. Nanopulberi de fosfat de calciu au fost obţinute prin tehnica precipitării din (NH4)2HPO4 0.3 M şi Ca(NO3)2∙4H2O 0.5 M iar hibrizii fosfat de calciu – ioni de cupru au fost obţinuti prin aceeaşi metodă umedă, la rece, în prezenţa hidroxidului de amoniu. Probele sinterizate au fost analizate prin difractometrie de raze X, spectroscopie în infraroşu cu transformata Fourier (FT-IR), energy dispersive X-ray analysis (EDAX) iar micrografiile au fost realizate prin microscopie electronică de baleiaj (SEM). Fosfaţii de calciu sunt utilizaţi pe scară largă ca agenţi implantabili bioactivi care înlocuiesc ţesuturi osoase defecte şi pot servi, de asemenea, ca substrat pentru legarea cationilor, pentru a oferi bioactivitate şi interacţii biologice sau pot fi utilizaţi ca sistem de eliberare controlată a medicamentelor.

Cuvinte cheie

ioni de cupru, fosfat de calciu, hidroxapatită, nanoparticule